Despre noi
Sunt Karda László, locuiesc cu famila mea în Transilvania, la Sândominic. De mai mult de 20 de ani lucrez ca profesor de dans popular atât cu copii cât și cu adulți. Familia mea întotdeauna a avut cai și așa de mic copil viața mea a fost determinată de conviețuirea omului cu calul și dragostea față de natură.
De foarte multe ori am cutreierat munții din împrejurimi pe căruță dar și în șa, descoperind locurile incredibile și sălbatice, aventurându-mă în poieni ascunse, poteci bătute de animale, peisaje fermecătoare.
Aventuri de neuitat
Începând cu anul 2012 organizez ture de echitație în Parcul Național
Cheile Bicazului-Hășmaș, în Munții Ciucului precum și în Ghimeș.
În derularea acestor drumeții mă ajută soția și cei doi copii ai mei,
pentru care caii și natura sunt la fel de importante ca și pentru mine.
Natura, gastronomia, cătunele din munți și cultura Ținutului Secuiesc
a păstrat valori tradiționale care în secolul al XXI-lea sunt de neprețuit.
Invităm oaspeții noștrii la o călătorie în timp, unde pot avea ocazia
să experimenteze modul de viață autohton, având parte astfel
de aventuri de neuitat.
Cai noștri
Caii noștri (Manci, Dajka, Bubi, Szellő és Bátor) sunt calmi, liniștiți, sunt dresați să tragă căruța dar și pentru călărie. Înălțimea lor este 145-160 cm. În majoritatea anului sunt ținuți pe pășune, astfel fiind acoperită nevoia constantă de mișcare a lor.
Ei sunt crescuți de noi de mici, așadar sunt obișniuți cu terenurile stâncoase, cu cărările înguste, fiind astfel calmi și având siguranța necesară desfășurării drumețiilor în condiții optime.
Echipamente
Echipamentele pentru cai sunt compuse din șei de tip englez, pe care putem pune blană de oaie, care oferă un plus de comfort pe durata drumețiilor. Pentru transportul bagajelor personale folosim genți de echitație care pot fi montate ușor pe șa atât în față cât și în spate.
De ce să ne alegeți pe noi?
Calmul
Deținem cai autohtoni, liniștiți, obișnuiți cu terenurile din împrejurimi.
Organizăm drumeții cu comfort și semi-nomade, cu posibilitate de wellnes și sauna.
Recreere
Drumeții cu comfort și semi-nomade de 1-5 zile cu căruțe și cai, chiar și pentru călăreți neexperimentați.
Bună dispoziție
Drumeții cu atmosferă familială și cu maximă atenție pentru grupuri mai mici, pentru 2-4 persoane.
Adresa
Sândominic Nr.793
România, județul Harghita
Karda László
kardalaszlo22@gmail.com
ridinginwonderland@gmail.com
+40 746 481 412